Oul hiperimun și îmbătrânirea

RAPORT

Strategii inovatoare privind combaterea imunosenescenţei

Judy Colson

Report in Life Extension Magazine April 2011

Pierderea funcţiilor sistemului imun datorită imbătrânirii poartă numele de imunosenescenţă. Acest termen a fost introdus pentru prima dată de Dr. Roy Walford, profesor emerit al departamentului de medicină patologică şi de laborator din cadrul UCLA precum şi fost membru al consiliului de consultanţă medicală privind prelungirea duratei de viaţă. În cartea sa, The Immunologic Theory of Aging (Munksgaard, 1969), Dr. Walford explică în detaliu faptul că declinul sistemului imun este cauza majoră a îmbătrânirii sistemice, incluzând creşterea riscului apariţiei cancerului, infecţiilor şi a inflamaţiilor.

Preocuparea cercetătorilor de a găsi diverse soluţii de tratare a bolilor începe de cele mai multe ori prin studierea sistemului imun uman. Fără acest ʺperete invizibilʺ de aparare asigurat de un sistem imun bine reglementat, omul este susceptibil de aproape orice boală imaginabilă, de la pneumonie, la artrită şi diabet. Chiar şi cancerul sau bolile cardiovasculare profită rapid de punctele slabe sau de supra-activitatea funcţiilor imune normale.

Infecţiile şi cancerul apar atunci când sistemul imun işi pierde capacitatea normală de supraveghere sau control intens. Bolnavii de cancer sunt deosebit de vulnerabili la infecţii doarece atât boala cât şi terapiile aplicate pentru tratamentul ei slăbesc în continuare sistemul imun. Pe de altă parte, bolile autoimmune apar atunci când restricţiile naturale ale reactivităţii sistemului imun scad, permiţând să apară în loc un raspuns inflamatoric necontrolat care, la rândul său, poate creşte riscul apariţiei cancerului.

Veştile bune sunt reprezentate de faptul că prin protejarea sau chiar oprirea îmbătrânirii sistemului imun putem intarzia substanţial impactul patologic al îmbătrânirii însăşi. Oamenii de ştiinţă caută în mod constant noi metode de stimulare a imunităţii prin intermediul suplimentelor alimentare, dietelor, exerciţiilor, odihnei şi bineînţeles prin intermediul medicaţiei costisitoare la care face apel industria farmaceutică.

Oamenii de ştiinţă au descoperit un mod foarte interesant de a asigura un suport imunologic natural utilizând proteinele imuno-protectoare din componenţa ouălor de găină. Această descoperire promite să crească în mod substantial imunitatea organismului pentru doar o fracţiune din costul medicamentelor.Acestea sunt veşti bune pentru fiecare dintre noi odată cu înaintarea în vârstă şi totodată sunt veşti grozave pentru toţi aceia a cărui sistem imunitar este vulnerabil, precum bolnavii de cancer sau cei care trăiesc cu HIV/AIDS.

 

Referinţe:

  1. Effros RB. Roy Walford and the immunologic theory of aging. Immun Ageing. 2005 Apr 25;2(1):7.

  2. Lindstrom TM, Robinson WH. Rheumatoid arthritis: a role for immunosenescence? J Am Geriatr Soc. 2010 Aug;58(8):1565-75.

  3. Zeitler P. Approach to the obese adolescent with new-onset diabetes. J Clin Endocrinol Metab. 2010 Dec;95(12):5163-70.

  4. Sannikova TE, Marchuk GI, Romaniukha AA, Iashin AI. Immune system senescence and mortality dynamics. Role of antigenic load. Adv Gerontol. 2003;12:91-8.

  5. Pawelec G, Derhovanessian E, Larbi A. Immunosenescence and cancer. Crit Rev Oncol Hematol. 2010 Aug;75(2):165-72.

  6. Mann DL, Topkara VK, Evans S, Barger PM. Innate immunity in the adult mammalian heart: for whom the cell tolls. Trans Am Clin Climatol Assoc. 2010;121:34-50; discussion 50-1.

  7. Gupta S, Bi R, Su K, Yel L, Chiplunkar S, Gollapudi S. Characterization of naive, memory and effector CD8+ T cells: effect of age. Exp Gerontol. 2004 Apr;39(4):545-50.

  8. Gupta S, Agrawal A, Agrawal S, Su H, Gollapudi S. A paradox of immunodeficiency and inflammation in human aging: lessons learned from apoptosis. Immun Ageing. 2006 May 19;3:5.

  9. Probst-Hensch NM. Chronic age-related diseases share risk factors: do they share pathophysiological mechanisms and why does that matter? Swiss Med Wkly. 2010 Sep 1;140:w13072.

  10. Pfister G, Savino W. Can the immune system still be efficient in the elderly? An immunological and immunoendocrine therapeutic perspective. Neuroimmunomodulation. 2008;15(4-6):351-64.

  11. Dorshkind K, Montecino-Rodriguez E, Signer RA. The ageing immune system: is it ever too old to become young again? Nat Rev Immunol. 2009 Jan;9(1):57-62.

  12. Pawelec G, Barnett Y, Forsey R, et al. T cells and aging, January 2002 update. Front Biosci. 2002 May 1;7:d1056

 

Crearea oului hiperimun

De foarte mult timp, oamenii de ştinţă din domeniul agricol au descoperit faptul că pot imuniza găinile împotriva germenilor care ameninţă în mod frecvent sănătatea umană. Ulterior, găina transmite această imunitate oului. Din aceste ouă ʺhiperimuneʺ se pot obţine extracte proteice concentrate care conferă consumatorului nivele de imunitate remarcabile.

În prezent cercetătorii sunt capabili să personalizeze ouăle astfel încât, prin consumul acestora, să asigure diferite tipuri de imunitate. S-au utilizat un număr de 24 de organisme diferite pentru imunizarea unei singure găini care apoi poate produce ouă capabile să ofere imunizare pasivă pentru toate aceste organisme.

În continuare vor fi prezentate proprietăţile extractelor obţinute din ouă hiperimune privind protecţia sistemului imun precum şi controlul unor deficite cauzate de imunoseneşcenţa legată de înaintarea în vârstă.

 

Referinţe:

  1. Dias da Silva W, Tambourgi DV. IgY: a promising antibody for use in immunodiagnostic and in immunotherapy. Vet Immunol Immunopathol. 2010 Jun 15;135(3-4):173-80.

  2. Dean KL. Hyperimmune eggs capture natural immune support. Altern Complemen Ther. June 2000;6(3):118-24.

  3. Cama VA, Sterling CR. Hyperimmune hens as a novel source of anti-Cryptosporidium antibodies suitable for passive immune transfer. J Protozool. 1991 Nov-Dec;38(6):42S-43S.

  4. Fujibayashi T, Nakamura M, Tominaga A, et al. Effects of IgY against Candida albicans and Candida spp. Adherence and biofilm formation. Jpn J Infect Dis. 2009 Sep;62(5):337-42.

  5. Sarker SA, Casswall TH, Juneja LR, et al. Randomized, placebo-controlled, clinical trial of hyperimmunized chicken egg yolk immunoglobulin in children with rotavirus diarrhea. J Pediatr Gastroenterol Nutr. 2001 Jan;32(1):19-25.

 

Controlul colesterolului

Ateroscleroza este o altă manifestare a imunosenescenţei. Controlul din ce în ce mai scăzut asupra inflamaţiilor facilitează formarea plăcilor arteriale într-un proces numit de americani ʺinflamm-agingʺ. Insitutul de cercetare al armatei US privin medicina mediului inconjurător a devenit interesată de acest proces datorită numărului extrem de mare al soldaţilor care prezentau un nivel crescut al colesterolului  şi au hotărât studierea potenţialului extractului de ou hiperimun în scăderea riscului cardiovascular.

S-a descoperit stabilizarea colesterolului soldaţilor care au folosit băuturi ce conţineau pudră de ou hiperimun în comparaţie cu grupul de control tratat cu placebo la care nivelul de colesterol era în continuă creştere. Această descoperire fascinantă contrazice prejudecăţile generale legate de faptul că oul este sursa creşterii colesterolului.

La acest studiu de 26 de săptămâni a participat personalul militar având un nivel de colesterol estimat la peste 180 mg/dL. Toţi subiecţii au avut aceleaşi caracteristici fizice şi au participat, pe parcursul studiului, la un program de educaţie alimentară pentru a reduce consumul de grăsime şi colesterol. Până la sfârșitul studiului, nivelul de colesterol total al grupului de control a crescut, în timp ce subiecţii din grupul suplimentat nu au arătat nici o schimbare. În mod similar, la subiecții tratați cu placebo, raportul colesterolului total la HDL a crescut, în timp ce din nou nici o schimbare nu a fost observată în grupul suplimentat. Aceste constatări au demonstrat cercetătorilor faptul că oul hiperimun ar putea modifica în mod benefic reglementarea nivelului de lipoproteine serice, reducând riscul bolilor cardiovasculare.

 

Referinţe:

  1. Franceschi C, Bonafe M, Valensin S, et al. Inflamm-aging. An evolutionary perspective on immunosenescence. Ann N Y Acad Sci. 2000 Jun;908:244-54.

  2. Candore G, Caruso C, Jirillo E, Magrone T, Vasto S. Low grade inflammation as a common pathogenetic denominator in age-related diseases: novel drug targets for anti-ageing strategies and successful ageing achyperimmune eggvement. Curr Pharm Des. 2010;16(6):584-96.

  3. Karge WH, Deluca JP, Marchitelli LJ, et al. Pilot study on the effect of hyperimmune egg protein on elevated cholesterol levels and cardiovascular risk factors. J Med Food. 1999;2(2):51-63.

 

Lupta împotriva inflamaţiei şi artritei

În timpul declinului imunitar organismul uman poate exprimenta o creştere a reactivităţii sistemului imun sub forma unei inflamaţii excesive. Acest paradox apare datorită faptului că sistemul imun include mecanisme puternice de apărare care în mod normal controlează inflamaţia odată ce adevărata ameninţare a dispărut. Prin deteriorarea funcţiilor imunologice organismul devine vulnerabil la condiţiile caracterizate de inflamaţia excesivă.

Odată cu îmbătrânirea, funcţia de reglare a imunităţii scade şi odată cu această scădere creşte riscul apariţiei bolilor autoimune cronice precum lupusul sau artrita rumatoidă. În mod normal aceste condiţii sunt dificil de tratat însă oul hiperimun a demonstrat un succes considerabil în reducerea inflamaţiilor de acest gen, pe modele animale.

Un studiu uimitor făcut pe subiecţi umani la Weill Cornell Graduate School of Medical Sciences a demonstrat puterea terapiei cu ouă hiperimune la pacienţi cu diferite forme de artrite. S-a evidenţiat o ameliorare semnificativă a pacienţilor după începerea suplimentării incluzând şi  bolnavii cu artrită reumatoidă. Această îmbunătăţire a stării pacienţilor s-a păstrat până la 30 de zile după întreruperea tratamentului. Cercetătorii au concluzionat studiul prin faptul că preparatele din ou hiperimun pot reduce incărcarea intestinală cu organisme care au tendinţa de a reacţiona încrucişat cu ţesutul uman în timpul răspunsului autoimun.

 

Referinţe:

Franceschi C, Bonafe M, Valensin S, et al. Inflamm-aging. An evolutionary perspective on immunosenescence. Ann N Y Acad Sci. 2000 Jun;908:244-54.

  1. Murosaki S, Yoshikai Y, Kubo C, et al. Influence of intake of skim milk from cows immunized with intestinal bacterial antigens on onset of renal disease in (NZB x NZW)F1 mice fed ad libitum or restricted in energy intake. J Nutr. 1991 Nov;121(11):1860-8.

  2. Ormrod DJ, Miller TE. The anti-inflammatory activity of a low molecular weight component derived from the milk of hyperimmunized cows. Agents Actions. 1991 Mar;32(3-4):160-6.

  3. Ormrod DJ, Miller TE. Milk from hyperimmunized dairy cows as a source of a novel biological response modifier. Agents Actions. 1993;38 Spec No:C146-9.

  4. Greenblatt HC, Adalsteinsson O, Kagen L. Administration to arthritis patients of a dietary supplement containing immune egg: An open-label pilot study. J Medicinal Food. 1998;1(3):171-9.

 

Sănătatea cavităţii bucale

Imunosenescenţa aduce cu ea numeroase schimbări negative în interiorul cavităţii bucale mai ales privind dinţii şi gingiile care pot ascunde organisme infecţioase şi inflamaţii care contribuie în ultimă instanţă la condiţii cronice precum bolile cardiovasculare. Placa dentară este un adevarat biofilm de bacterii şi molecule inflamatorii care cresc riscul inflamaţiilor cavităţilor sau gingiilor (gingivite).

S-a demonstrat că extractul de ou hiperimun poate reduce volumul de microorganisme de la nivelul plăcii dentare fapt ce duce la scăderea inflamaţiilor în gură. Deasemenea, un lot de animale suplimentate cu ou hiperimun împotriva bacteriilor care cauzează cariile au dezvoltat un număr mult mai redus de carii decât lotul de control. Gargara făcută cu ou hiperimun a fost deasemenea utilizată cu succes la oameni în scopul reducerii bolilor cauzate de bacterii; aparent extractul rămane activ şi prezent la nivelul gurii cel puţin peste noapte, oferind protecţie de lungă durată. În această luptă contra bolilor de dinţi sau gingii s-au folosit şi paste de dinţi sau gume de mestecat ce conţin extracte de ou hiperimun.

 

Referinţe:

  1. Klosinska A, Nowacka M, Kopec G, et al. Periodontitis and the risk of cardiovascular diseases – review of epidemiological studies. Kardiol Pol. 2010 Aug;68(8):973-6.

  2. Bodineau A, Folliguet M, Seguier S. Tissular senescence and modifications of oral ecosystem in the elderly: risk factors for mucosal pathologies. Curr Aging Sci. 2009 Jul;2(2):109-20.

  3. Hatta H, Tsuda K, Ozeki M, et al. Passive immunization against dental plaque formation in humans: effect of a mouth rinse containing egg yolk antibodies (IgY) specific to Streptococcus mutans. Caries Res. 1997;31(4):268-74.

  4. Otake S, Nishihara Y, Makimura M, et al. Protection of rats against dental caries by passive immunization with hen-egg-yolk antibody (IgY). J Dent Res. 1991 Mar;70(3):162-6.

  5. Mitoma M, Oho T, Michibata N, et al. Passive immunization with bovine milk containing antibodies to a cell surface protein antigen-glucosyltransferase fusion protein protects rats against dental caries. Infect Immun. 2002 May;70(5):2721-4.

  6. Carlander D, Kollberg H, Larsson A. Retention of specific yolk IgY in the human oral cavity. BioDrugs. 2002;16(6):433-7.

  7. Wang WH, Wang WJ, Zhang BX. Effect of IgY solution on dental plaque. Zhonghua Kou Qiang Yi Xue Za Zhi. 2003 Nov;38(6):417-9.

  8. Zhou Z, Zhou R, Tang Z. Effects of topical application of immunoglobulin yolk on mutans streptococci in dental plaque. Hua Xi Kou Qiang Yi Xue Za Zhi. 2003 Aug;21(4):295-7.

  9. Chi ZB, Gao YX, Pan Y, Zhang B, Feng XP. The inhibitive effect of IgY toothpaste against oral Streptococcus mutans. Shanghai Kou Qiang Yi Xue. 2004 Aug;13(4):256-8.

 

Infecţiile gastro-intestinale

Imunosenescenţa prezintă implicaţii enorme şi la nivelul tractului gastrointestinal (GI), considerat a fi unul dintre cele mai mari organe care crează legătura organismului uman cu lumea înconjurătoare. În timpul protecţiei imunologice normale tractului GI permite trecerea selectivă a nutrienţilor şi fluidelor benefice excluzând milioanele de organisme dăunătoare. Tractul GI normal secretă anticorpi IgA benefici care căptuşesc şi izolează bacteriile. Deasemenea, tractul GI conţine propriul set de celule vigilente specifice sistemului imunitar care recunosc şi acţionează instantaneu impotriva ameninţărilor.

Odată cu îmbătrânirea toate aceste funcţii ale tractului GI scad, lasându-ne vulnerabili nu numai faţă de infecţiile legate de sistemul digestiv sau diaree ci şi faţă de alte afecţiuni maligne precum cancerul de colon, unul dintre criminalii de top a persoanelor în vârstă. De fapt, suprainfecţia bacteriană, care se extinde în intestinul subțire, este o problemă importantă, care este frecvent diagnosticată greșit la vârstnici.

Din nefericire, cele mai comune infecţii virale ale tractului GI nu răspund la antibiotice sau chiar sunt exacerbate de acestea. Trebuie să găsim o metodă mai eficientţ care să nu implice omorârea organismelor cu chimicale ci mai degrabă să le inactiveze şi să le împiedice răspândirea.
Oul hiperimun pare că oferă exact această abordare. Cele mai cunoscute microorganisme nocive la om sunt bacteriile Salmonella și E. coli și virusul comun numit rotavirus. În studiile efectuate pe animale eficacitatea preparatelor din ou hiperimun împotriva acestor bacterii este aproape de 100%, chiar dacă tratamentul este făcut după infectare. De exemplu, șoarecii au fost protejaţi împotriva rotavirusului și infecților cu Salmonella prin administrarea orală de ou hiperimun. Surprinzător, animale utilzate în experiment au primit şi o protecție parțială împotriva altor tulpini decât cele pentru care au fost inițial imunizate găinile! De importanţă egală pentru responsabilii de sănătate publică subiecţii suplimentaţi cu ou hiperimun nu excretă aproape deloc virusuri sau bacterii în comparaţie cu nivelul extrem de ridicat de trasmisie a acestor microorganisme observate la animalele de control.

Oul hiperimun poate fi eficient ca tratament şi impotriva infecţiilor deja instalate, producând o rată de vindecare de pana la 84% şi reducând excreţia de germeni în scaun. La fel de interesant este un studiu realizat pe subiecţi umani de către expertul de renume mondial S.A. Sarker de la centrul International Diarrheal Disease Research. Acesta a demonstrat faptul că oul hiperimun arată o eficacitate similară cu preparatele pe bază de lapte privind tratamentul rotavirusului la copii.

Este clar faptul că oul hiperimun prezintă un mare potenţial de prevenire şi tratament al infecţiilor extrem de periculoase de la nivel digestiv şi nu numai, după cum va fi demonstrat în continuare.

 

Referinţe:

Sarker SA, Casswall TH, Juneja LR, et al. Randomized, placebo-controlled, clinical trial of hyperimmunized chicken egg yolk immunoglobulin in children with rotavirus diarrhea. J Pediatr Gastroenterol Nutr. 2001 Jan;32(1):19-25.

  1. Kawanishi H. Recent progress in senescence-associated gut mucosal immunity. Dig Dis. 1993;11(3):157-72.

  2. Schmucker DL, Heyworth MF, Owen RL, Daniels CK. Impact of aging on gastrointestinal mucosal immunity. Dig Dis Sci. 1996 Jun;41(6):1183-93.

  3. Jemal A, Siegel R, Xu J, Ward E. Cancer statistics, 2010. CA Cancer J Clin. 2010 Sep-Oct;60(5):277-300.

  4. Riordan SM, McIver CJ, Wakefield D, Bolin TD, Duncombe VM, Thomas MC. Small intestinal bacterial overgrowth in the symptomatic elderly. Am J Gastroenterol. 1997 Jan;92(1):47-51.

  5. Cutting WA. Mechanisms of diarrhoea and why they matter. Dialogue Diarrhoea. 1988 Dec;(35):4-5.

  6. Available at: http://digestive.niddk.nih.gov/ddiseases/pubs/viralgastroenteritis/. Accessed January 28, 2011.

  7. Ebina T. Prophylaxis of rotavirus gastroenteritis using immunoglobulin. Arch Virol Suppl. 1996;12:217-23.

  8. Wiedemann V, Linckh E, Kuhlmann R, Schmidt P, Losch U. Chicken egg antibodies for prophylaxis and therapy of infectious intestinal diseases. V. In vivo studies on protective effects against Escherichia coli diarrhea in pigs. Zentralbl Veterinarmed B. 1991 Jun;38(4):283-91.

  9. O’Farrelly C, Branton D, Wanke CA. Oral ingestion of egg yolk immunoglobulin from hens immunized with an enterotoxigenic Escherichia coli strain prevents diarrhea in rabbits challenged with the same strain. Infect Immun. 1992 Jul;60(7):2593-7.

  10. Marquardt RR, Jin LZ, Kim JW, Fang L, Frohlich AA, Baidoo SK. Passive protective effect of egg-yolk antibodies against enterotoxigenic Escherichia coli K88+ infection in neonatal and early-weaned piglets. FEMS Immunol Med Microbiol. 1999 Apr;23(4):283-8.

  11. Ebina T, Tsukada K, Umezu K, et al. Gastroenteritis in suckling mice caused by human rotavirus can be prevented with egg yolk immunoglobulin (IgY) and treated with a protein-bound polysaccharide preparation (PSK). Microbiol Immunol. 1990;34(7):617-29.

  12. Yokoyama H, Umeda K, Peralta RC, et al. Oral passive immunization against experimental salmonellosis in mice using chicken egg yolk antibodies specific for Salmonella enteritidis and S. typhimurium. Vaccine. 1998 Feb;16(4):388-93.

  13. Yokoyama H, Peralta RC, Umeda K, et al. Prevention of fatal salmonellosis in neonatal calves, using orally administered chicken egg yolk Salmonella-specific antibodies. Am J Vet Res. 1998 Apr;59(4):416-20.

  14. Hiraga C, Kodama Y, Sugiyama T, Ichikawa Y. Prevention of human rotavirus infection with chicken egg yolk immunoglobulins containing rotavirus antibody in cat. Kansenshogaku Zasshi. 1990 Jan;64(1):118-23.

  15. Kuroki M, Ikemori Y, Yokoyama H, Peralta RC, Icatlo FC Jr, Kodama Y. Passive protection against bovine rotavirus-induced diarrhea in murine model by specific immunoglobulins from chicken egg yolk. Vet Microbiol. 1993 Oct;37(1-2):135-46.

  16. Imberechts H, Deprez P, Van Driessche E, Pohl P. Chicken egg yolk antibodies against F18ab fimbriae of Escherichia coli inhibit shedding of F18 positive E. coli by experimentally infected pigs. Vet Microbiol. 1997 Mar;54(3-4):329-41.

  17. Yokoyama H, Hashi T, Umeda K, et al. Effect of oral egg antibody in experimental F18+ Escherichia coli infection in weaned pigs. J Vet Med Sci. 1997 Oct;59(10):917-21.

  18. Sarker SA, Casswall TH, Mahalanabis D, et al. Successful treatment of rotavirus diarrhea in children with immunoglobulin from immunized bovine colostrum. Pediatr Infect Dis J. 1998 Dec;17(12):1149-54.

 
 

Alte efecte antibacteriene

Desigur, scăderea imunităţii rezultată din imunosenescență ne face vulnerabili la o mare varietate de infecții bacteriene şi în afara tractului gastro-intestinal. Extracte de ou hiperimun arată un potenţial ridicat în multe infecţii de acest gen.

Pacienţii cu fibroză chistică (CF) sunt expuşi în mod special riscului de colonizare cu Pseudomonas aeruginosa (PA) la nivelul plămanilor, organism care se dezvoltă în popria secreţie mucoasă. Infecţiile cu PA reprezintă de fapt cauza majoră de deces şi invaliditate la pacienţii cu CF. Printre pacientii cu fibroză chistică care au efectuat gargară cu un preparat din ou hiperimun obţinut de la găini imunizate împotriva PA, nici unul nu a fost colonizat cronic cu acest organism în timp ce, 24% dintre subiectii de control au fost colonizaţi.

Oul hiperimun şi-a demonstrat eficacitatea şi împotriva altor infecţii de la nivelul sistemului respirator. Un lot de pacienţi cu dureri de gât cauzate de bacterii au folosit un spray de gât ce conține ou hiperimun şi au arătat o reducere dramatică a simptomelor, în comparație cu subiecții tratați cu placebo.

Referinţe:

  1. Kollberg H, Carlander D, Olesen H, Wejaker PE, Johannesson M, Larsson A. Oral administration of specific yolk antibodies (IgY) may prevent Pseudomonas aeruginosa infections in patients with cystic fibrosis: a phase I feasibility study. Pediatr Pulmonol. 2003 Jun;35(6):433-40.

  2. Xie MQ, Meng YX, Li ZH, et al. Effect of specific immunoglobulin Y in the treatment of acute and chronic pharyngitis. Zhonghua Er Bi Yan Hou Ke Za Zhi. 2004 Feb;39(2):112-5.

 

Exerciţii şi condiţie fizică

Imunosenescenţa afectează masa musculară, funcţiile cardiace şi condiţia fizică în ansamblu, ca rezultat al creşterii cicrulaţiei citokinelor inflamatorii şi a sensibilităţii crescute la infecţii. Exerciţiile fizice moderate sunt considerate a fi benefice pentru oamnii în varstă însă acestea aduc cu ele şi riscul apariţiei leziunilor musculare sau a creşterii inflamaţiilor.  Un grup de studiu din cadrul Human Performance Laboratory de la colgiul Charleston, SC a arătat că suplimentele pe bază de ou hiperimun pot grăbi recuperarea leziunilor musculare apărute în urma exerciţiilor fizice. Suplimentele măresc secteţia hormonuluii de creştere,un mediator vital de întreținere și reparare a ţesuturilor. Subiecţii suplimentaţi au observat creşterea puterii şi a rezistenţei fizice, scăderea a durerilor musculare şi grăbirea reparaţiei musculare în timpul şedinţelor de recuperare. În același timp, subiecții trataţi au arătat o scădere a pulsului cardiac și o creștere a puterii în timpul antrenamentelor aerobice.

 

Referinţe:

  1. Watson RR, Zibadi S, Vazquez R, Larson D. Nutritional regulation of immunosenescence for heart health. J Nutr Biochem. 2005 Feb;16(2):85-7.

  2. Petermans J. Physical exercise in the aged. Rev Med Liege. 2001 Apr;56(4):223-7.

  3. Available at http://www.hyperimmuneegg.org/studies/Scheett_Boland_Rivera_AnaobolicMediators.pdf. Accessed Janaury 31, 2011.

  4. Available at: http://www.hyperimmuneegg.org/NSCA.pdf. Accessed Janaury 31, 2011.

  5. Available at:http://www.hyperimmuneegg.org/Submax.pdf. Accessed January 31, 2011.

Oamenii care trăiesc cu HIV/AIDS

În mai multe feluri, infecţia cu virusul imunodeficienţei umane (HIV) imită imunosenescenţa accelerată prin imunitatea scăzută şi inflamaţia excesivă caracteristică. Un studiu efectuat pe persoane care trăiesc cu HIV/AIDS a demonstrat beneficiile remarcabile asociate consumului de ouă hiperimune. Subiecții suplimentaţi au simţit o imbunătăţire generală a calităţii vieţii, inclusiv reducerea anorexiei, a durerilor abdominale, diareei, pierderilor de memorie pe termen scurt, amețelilor, durerilor de cap şi a insomniilor. Durerea și dificultățile de respirație s-au redus de asemenea iar toţi subiecții au prezentat o creștere semnificativă în greutate până la sfârșitul studiului de 8 săptămâni. Markeri de inflamaţie au scăzut în mod semnificativ și numărul celei mai importante limfocite CD4, un indicator al funcției imune, s-a îmbunătățit la 20% dintre pacienţi.

Aceasta este o constatare extrem de importantă, având în vedere gradul de suprimare a sistemului imunitar întâlnit în general la pacienţii cu HIV/AIDS și cheltuielile exorbitante ale tratamentului standard. Posibilitatea ca un extract de ou ieftin și ușor de distribuit ar putea scuti atât de multă suferință, oferă un progres important.

Referinţe:

  1. Desai S, Landay A. Early immune senescence in HIV disease. Curr HIV/AIDS Rep. 2010 Feb;7(1):4-10.

  2. Kizito FB. Improvements in Quality of Life for HIV/AIDS Patients Using Hyperimmune egg (Immune 26™)—The TASO Study. 3rd International AIDS Society Conference on HIV Pathogenesis and Treatment. 2005. Abstract No. MoPe11.2C43.

 

Sprijinul sănătăţii imunitare la pacienţii bolnavi de cancer

Imunosenescența este un factor important în creșterea riscului apariţiei cancerului, deoarece în acest caz, nivelul ridicat de supraveghere al sistemului imunitar normal împotriva potențialelor afecţiuni maligne se îngustează. În același timp, cancerul la fel ca şi HIV/AIDS, aduce cu sine un fel de imunosenescență accelerată, celulele canceroase invadând și destabilizând gazdele lor nefericite. Chimioterapia agravează de cele mai multe ori situaţia, lăsând pacienţii cu cancer chiar mai vulnerabili la infecţii. Tractul GI primeşte o lovitură extrem de grea atât de la boală cât şi de la chimioterapicele administrate, ambele ducând la creşterea permeabilităţii intestinale care, în final, perimite pătrunderea în corp a infecţiilor.

Surprinzător, anticorpii de diferite tipuri administraţi pe cale orală au arătat o activitate  promiţătoare în ameliorarea efectelor cauzate de cancer şi de chimioterapie la nivelul tractului GI. Un amestec de anticorpi IgA și IgG umani, administrat pe cale orală la pacienții cu transplant de maduvă osoasă, a împiedicat creșterea periculoasă a permeabilităţii intestinale, care a fost observată la pacienţii trataţi cu placebo.

Imunoglobulinele de origine animală (similare cu proteine biologic active din extractul de ou hiperimun) a fost capabile să reducă colonizarea fungică în timpul administrării orale la pacienţii supuşi transplantului de măduvă osoasă. Aceste studii au validat conceptul de utilizare a oului hiperimun pentru a susţine imunitatea sistemului digestiv la pacienţii imunosubpresaţi bolnavi de cancer şi au deschis calea către noi studii cu rezultate chiar mai dramatice.

Referinţe:

  1. Nio Y, Tobe T. Immunity of gut-associated lymphoid tissue and the role of the oral immunotherapy in multi-disciplinary treatment of the digestive organ cancer. Nippon Geka Gakkai Zasshi. 1989 Sep;90(9):1436-8.

  2. Bisht M, Bist SS, Dhasmana DC. Biological response modifiers: current use and future prospects in cancer therapy. Indian J Cancer. 2010 Oct-Dec;47(4):443-51.

  3. Johansson JE, Ekman T. Gut mucosa barrier preservation by orally administered IgA-IgG to patients undergoing bone marrow transplantation: a randomised pilot study. Bone Marrow Transplant. 1999 Jul;24(1):35-9.

  4. Tollemar J, Gross N, Dolgiras N, Jarstrand C, Ringden O, Hammarstrom L. Fungal prophylaxis by reduction of fungal colonization by oral administration of bovine anti-Candida antibodies in bone marrow transplant recipients. Bone Marrow Transplant. 1999 Feb;23(3):283-90.

 
 

Sumar

Trăim într-o lume ostilă, înconjuraţi de un mediu plin de microbi şi toxine care ne pot afecta acut sănătatea sau ne pot provoca dureri cronice şi suferinţă. Pe măsură ce îmbătrânim, imunosenescenţa slăbeşte sistemul nostru imunitar, făcându-ne vulnerabili nu numai la infecţii ci şi la cancer sau alte boli autoimune sau inflamatorii. Abordările biochimiei medicale sau a industriei farmaceutice nu reuşesc întotdeauna să remedieze situaţia, putând chiar să exacerbeze riscul apariţiei acestor condiţii (ca şi în cazul prescripţiei antibioticelor în exces care conduce la apariţia de noi organisme periculoase pentru sănătatea umană).

Cu toate acestea, umilul ou produs de găină este un depozit natural pentru elementele de protecţie care pot promova sănătatea umană. Găinile care au fost imunizate împotriva organismelor cauzatoare de boală fac ouă îmbogăţite cu substanţe care au potenţialul de a îmbunătăţii sănătatea umană, atât în tractul GI cît şi în alte părţi ale corpului. Bolile gastro-intestinale precum şi cele cauzate de infecţii sau inflamaţiei excesivă sunt ţinte legitime pentru suplimentarea cu ou hiperimun. Mai mult decât atât, suplimentele din ou hiperimun pot îmbunătăţii imunitatea persoanelor care trăiesc cu  HIV/AIDS şi chiar au demonstrat potenţial în  susţinerea imunitară la pacianţii cu cancer. Nu există nici o îndoială: ouăle hiperimune reprezintă o abordare unică privind protejarea sănătăţii şi longevităţii.